Gînduri de nisip

          O zi banală, monotonă ...o zi ca oricare alta în care noutatea nu îndrăznea să își facă simțită prezența, l-a adus pe el, din nou, stând la birou și continuând să iși scrie cartea. Gândurile nu erau la locul lor și nu se puteau focaliza pe acțiunea dintre pagini. Gândurile îi erau departe, la ziua aceea care se nimerise să fie în timpul verii. Căldura mult prea înăbușitoare parcă îi ofilea urmele pașilor pe nisip.

        Era dimineață, destul de devreme, iar plaja era pustie, spre mulțumirea lui. Îi plăcea singurătatea și lipsa vocilor umane, singurele sunete pe care vroia să le audă fiind propriile gânduri și valurile mării. Era confuz, nu știa care era rostul său în viață. Se gândea la mii de lucruri și nu reușea să înțeleagă absolut nimic. Privind nisipul ce strălucea sub razele soarelui, își umplu pumnul de firișoarele fine aurii care împânzeau suprafața plajei. Apoi, printr-o mișcare lină le suflă, asociindu-le cu gândurile care zburau și se răspândeau prin mintea lui.

      ”Îmi simt inima ca de sticlă, prea fragilă…oricând se poate sparge în mii de bucăți și apoi tot eu trebuie să adun cioburile si să le lipesc la loc.” Părea plictisit și parcă sătul de amestecul și vârtejul din interiorul său.  Ar fi vrut să evadeze din propria lui ființă măcar pentru o zi, să uite de propriile gânduri și sentimente care îl măcinau fără vreun motiv clar. Se simțtea parcă încolțit și simțea nevoia să urle pe interior, să-și rupă sufletul în două și să îl arunce în mare. Ceea ce îl deranja era acea confuzie mult prea puternică cu care se confrunta.

       Se ridică,hotărât să plece,însă cu cât înainta,cu atât mai mult parcă își simțea pașii grei ca și cum într-un fel erau legați  de acel loc. Într-o fracțiune de secundă și-a dat seama ce anume îl lega de tot ce se afla în jurul său. Deodată parcă i se ridică o perdea fumurie din fața ochilor și iși simțea sufletul mai ușor și mai liniștit.

           Se trezi din visare și privi la foaia așezată pe masă. Continuă ce începuse înainte de a intra în așa-numita ”transă” în care se lăsase captivat ceva timp.

Atunci, simțea că acea zi era foarte departe de prezent. A reușit să se detașeze de frământările sale sufletești, întorcându-se la realitate.